Într-o bună dimineață, așa cam în apropierea prânzului 🙂, omulețul cu bască roșie se pregăti să parcheze PrăjiMobilul în fața Casei de Turtă Dulce. Deh cam așa e cu aprovizionarea.

Și cum își aduna el toate resursele pentru a parca perfect paralel cu bordura și fără a zdruncina delicatesele, zări cu coada ochiului o veche clientă care se apropia de magazin.

Nici nu apucă băscălie să finalizeze operațiunea “parcarea” și observă cum doamna cu pricina încerca să-și ia inima în dinți ca să pășească în lumea de basm, cum sonda terenul de la distanță, adicălea cum stătea ea în fața cofetăriei și privea prin geam pentru a vedea ce produse avem expuse în vitrină.

Coboară băscălie din PrăjiMobil-ul care deja era parcat, și fiind de obicei un tip politicos (bun obicei), cu zâmbetul pe buze își salută clienta:
“Bună ziua!”

Aproape instantaneu, dar cu privirea în continuare ațintită spre vitrină, doamna îi răspunse sec:
“Bună ziua!”.

Omulețul pregătit să inițieze un small-talk își întrebă clienta:
“Ce mai faceți?”

“Bine! Dumneavoastră?” veni răspunsul clientei cu o viteză mai mare chiar decât viteza luminii (și iar îmi amintesc de bancul despre Bulă la școală când profa’ dorea să afle care este cel mai rapid lucru din lume 🙂 🙂 🙂  ) și cu aceiași privire fixată pe deliciile din Casa de Turtă Dulce.

Omulețul țanțoș, pregătit deja să transfere prăjiturile din mașină în cofetărie, replică: “Excelent!”

Și iarăși cu aceiași viteză, mai mare decât viteza luminii, se auzi dinspre fereastră:
“Mă bucur!” șiiii pauză…
pur și simplu femeia nu își mișcă deloc privirea pe parcursul acestui schimb de replici.

Când să ridice lăzile cu prăjituri, doamna își întoarse în sfârșit privirea spre cască roșie al nostru, moment în care acesta observă roșeața de pe chipul dânsei.
Cu o surprindere teribilă întrebă:
“Auziți… tot stau și mă uit și parcă nu văd bine… prăjiturile acelea de acolo se numesc… ȚÂȚIȘOARE???” 🙂

Tichie roșie mândru că numele de botez dat acestui produs a atras atenția răspunse ferm: “Daaaa!”.

Curiozitatea doamnei devenea din ce în ce mai mare: “Păi și de ce le-ați denumit astfel?”

Ia să vezi cum roșeața din obraji a devenit brusc contagioasă și cum a sărit ea de pe fața doamnei pe chipul omulețului cu bască roșie. 🙂
“Ăăăăăăă… păi… pentru că…..deoarece……… sunt………. mai mici” 🙂

După o scurtă pauză, clienta surprinsă, cu zâmbetul pe chip, afirmă: “Atunci o să iau și eu… două” 😉  în timp ce deja deschidea ușa de intrare a Casei de Turtă Dulce.

Ajunși pe tărâmul de poveste, clienta își mai clăti puțin ochii timp în care omulețul se apucă de aranjat prăjiturile în galantar.

După ce pe chipul doamnei se putea citi faptul că deja se hotărâse cu ce fel de prăjituri să se îndulcească, omulețul cu bască roșie luă cuvântul:
“Cu ce să vă servesc? Două țâțisoare și”….. înainte să apuce să-și termine, cu o viteză amețitoare (da, da, mai mare decât cea a luminii), veni și răspunsul:

“Dați-mi doar una… că am și eu două” 🙂 🙂 🙂 PAM! PAM!

Îți dai seama ce haz s-a iscat…

Te aștept și pe tine să te veselești și… să te îndulcești!

 

si legatura catre FataCarte (Facebook)